Pielea găinii

Tot timpul am fost pasionat de simfonie sau mai bine zis pasionat de varietatea sunetelor și complexitatea interpretării. Cu orice ocazie când dispun de ceva timp liber mă scufund în playlist-urile din telefon, pun căștile-mi pe urchi și închid ochii. Stând cu ochii închiși și ascultând celebre creații muzicale clasice, încep a crea în imaginație diferite forme geometrice bizare și cel mai des colorate, care se rotesc și se modifică amorf ca un caleidoscop proiecția căruia se reflectă pe partea interioară a genelor.

Creațiile marilor compozitori îmi stimulează imaginația de parcă aș avea halucinații în urma întrebuințării LSD, îndeosebi compozițiile lui Bach, Chopin, Debussy, Verdi, Mozard și a altora. Însă nici o operă muzicală nu poate fi comparată cu Bolero ce a fost scrisă de Maurice Ravel. Notele acestei opere de orchestră nu îmi gerenează proiecții geometrice în imaginație, dar îmi ofără o liniște, o adiere de vânt ce ar sufla peste litoralul mediteranean, imagini inspirate din filmul Gladiator, cu câmpuri de grâu scăldate de soare.

Însă azi de dimineață toate aceste senzații nemaipomenite au fost spulberate de o interpretare a muzicii în stil a capella (fără acompaniament instrumental). Această piesă am găsit-o întâmplător răsfoind formul fan-clubului grupei The Prodigy, al cărui fan înrăit eu sunt. Interpretarea creațiilor acestei grupe în stil a capella m-a impresionat, m-a intrigat, de ce să ascundem - m-a șocat! Cu fiecare temp ridicat și fiecare notă interpretată eu rămâneam încremenit în fotoliu, așa imresii nu am simțit de foarte mult timp. Impactul psihologic al piesei foarte repede a fost redat în senzații fiziologice cum ar fi: "pielea găinii", ignorarea altor sunete decât cele muzicale (pisoii cereau păpare), transpirare și "fluturi în burtă". Poți face cunoștință cu piesa vinovată mai jos.