Azi voi povesti în stil jurnalistic despre încă o locaţie interesantă din raionul Glodeni.
Distanţa: 170 km de la Chişinău, s. Buteşti, r-nul Glodeni
De văzut: Stâncă grandioasă ce ascunde cea mai mare grotă din Moldova
Dimensiuni: Înălţimea – 40 metri, lăţimea 125 metri şi lungimea de 2000 metri, suprafaţa 110 ha.
Aflându-se la o distanţă doar de 25 km depărtare de oraşul Glodeni, satul
Buteşti este şerpuit de râuleţul Cămencuţa,
care parcă intenţionat ocoleşte un Colos
al regiunii, o formaţiune geologică enormă unică, formată din scoici, schelete
de corali, litotamnii şi alge marine
pietrificate. Vârsta acestui Recif
coralier este estimată la peste 20
milioane de ani şi din punct de vedere a genezei este identic cu „Marele brâu coralier australian”, diferenţa
fiind că cel australian este subacvatic, iar „al nostru” este terestru, de
suprafaţă. De aici şi provine
înfrăţirea imaginară între Moldova şi Australia.
Această stâncă este străpunsă de
grote şi peşteri, unde arheologii au descoperit fosile ale oamenilor
preistorici şi a mamuţilor, de rând cu alte fosile de animale glaciare, ceea ce
denotă că stânca a servit în vremurile îndepărtate drept adăpost oamenilor şi
animalelor preistorice (cca. 300 mii ani în urmă).
Cea mai mare grotă a stâncii, care de fapt este şi cea mai mare din
Moldova, formează concreştere în formă de cascadă de piatră, care de la
distanţă seamănă leit cu un elefant
care stă întins pe iarbă. Anume acest elefant
i-a purtat faimă stâncii, care de altfel este străpuns de mituri şi istorii.
Conform zicalelor băştinaşilor, grota este doar o intrare într-o peşteră enormă, având o lungime de peste 1 km şi ascunde un iaz în adâncul stâncii cu o lungime de 600 metri (apropo această istorie îmi stârneşte analogie cu iazul lui „Gollum” din epopeea „The Hobbit”). Tot conform acestei zicale intrarea în peşteră a fost intenţionat demolată, din cauză că oamenii destul de des dispăreau în adâncurile peşterii.
După miturile auzite despre acest elefant, special m-am urcat pe el ca să controlez veridicitatea argumentelor. Bătând cu un bolovan în pietrele dezgolite ale stâncii, pe alocuri se auzea destul de clar sunete goale, ceea ce denotă că tot Colosul este şerpuit de peşteri şi tuneluri în adâncuri. Apropo arheologii şi savanţii au confirmat că ipoteza existenţei unui spaţiu în adâncul rocii are dreptul la viaţă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu